Daca inca ai dubii in ceea ce priveste viata ta profesionala, atunci un internship poate fi solutia potrivita. Incerci ceva nou, castigi experienta, este o sursa constanta de venit si o posibilitate de promovare.
Este bine sa ai perspective unui job permanent inca de la inceputul internship-ului. De altfel, de cele mai multe ori companiile propun internilor o slujba permanenta in primul rand daca dovedesc ca au un foarte bun potential. In afara de posibilitatea de a invata si de acomodare cu lucrul intr-o companie, cel mai mare avatanj al unui internship este largirea cercului de cunostinte, asa-numitul “networking”. Chiar daca internul nu alege sa ramana in cadrul companiei unde a urmat stagiul de practica, viitorul angajator va aprecia atat experienta profesionala a candidatului, cat si relatiile profesionale pe care acesta si le-a facut. Atunci cand internship-ul este intr-un domeniu dinamic, in continua schimbare, precum Comunicare, PR, HR sau Marketing, relationarea cu cat mai multi profesionisti din aceeasi arie de activitate reprezinta un atu pentru candidati.
Internship-urile au si alte avantaje importante. In primul rand, multe astfel de programe sunt platite. Dar la salariul de baza, care e drept ca de cele mai multe ori nu reprezinta o suma mare de bani, angajatorii le ofera stagiarilor si alte beneficii, precum participarea la evenimentele organizate de companie, abonamente, decontarea transportului, participarea gratuita la training-uri si multe altele. Google, spre exemplu, le ofera internilor masa de pranz pregatita de bucatarul sef, iar alte companii chiar ii trimit intr-o vancanta platita integral de companie.
In aceasta perioada de incertitudine economica, este indicat sa valorifici pe cat posibil orice oportunitate. La cautarea unui loc de munca, o experienta anterioara ca intern intr-o companie poate fi un plus considerabil fata de alti candidati pentru acel job: participarea anterioara intr-un internship va scoate in evidenta CV-ul tau in ochii recruiter-ului. Pentru cel care urmeaza sa iti ofere un loc de munca inseamna ca ai acumulat deja ceva experienta, ca esti obisnuit cu cerintele unui angajator, ca ai deprins conceptul de responsabilitate profesionala si de a indeplini in timp util task-urile fixate de angajtor. Asadar, ai pornit cu dreptul. Ramane sa demonstrezi la interviu ca esti o persoana serioasa, de incredere si cu potential, pentru a obtine job-ul dorit!